Schimbari climatice, specii pe cale de disparitie, poluare... In 1989, Time desemna Terra ca “personaj al anului” gratie vizibilitatii problemelor de mediu. Ce este Terra insa fara om? Si mai ales, ce este omul fara Terra? Exista o interdependenta dintre om si natura de care avem adesea tendinta sa abuzam. Uitam ca mediul este in egala masura common sink si common pool. Cu alte cuvinte, pentru intraga omenire natura este atat locul in care deversam reziduurile de pe urma stilului nostru de viata, cat si locul din care extragem resursele vitale. Natura nu trebuie supusa... Trebuie inteleasa!

Pornind de la aceasta premisa mi-am propus sa trec dincolo de barierele conventionale ale termenilor de “educare” si “informare”. Am optat deci pentru o abordare ce se apropie mai mult de conceptul de learning by doing: un model de implicare a comunitatii in procesul decisional... Mai precis, democratia deliberativa! Vorbim despre un tip de “empowerment” foarte relevenat pentru problemele de mediu conflictuale. Scopul? In primul rand, ofera solutii pe termen lung care tin cont de exigentele vietii si de cele ale mediului. In fond, aceasta este esenta dezvoltarii durabile...

CULTURA AMBIENTALISTA SI CONFLICTELE DE MEDIU 

Un furnal din care iese un fum negru... O imagine pe care azi o asociem – in mare parte datorita mass-mediei – schimbarilor climatice! Cu jumatate de secol in urma, aceeasi imagine era insa un simbol al industrialismului, al progresului tehnologic si al revigorarii economice dupa razboi. Asadar? Treptat, atitudinea populatiei a trecut de la exaltare la disperare... S-a format o constiinta ambientalista intai ca urmare a unei amenintari la adresa bunastarii individuale, iar apoi in sens mai general. Beneficiile sociale si economice de moment s-au dovedit a fi nefaste pe termen lung pentru mediu si sanatate. Atunci cand chestiunile ambientaliste devin alarmante, atitudinea publica se schimba si pretinde un loc din ce in in ce mai proeminent in agenda publica a ecologiei.

De unde provine deci conflictualitatea? In primul rand, din contrastarea ratiunilor economice si sociale cu exigentele de ordin ecologic. Adesea, exista o confruntare dintre o “minoritate teritoriala” si un “centru dominator” atat din punct de vedere economic (industrie vs. agricultura), cat si din punct de vedere al valorilor (tendinte “modernizatoare” vs. conservatorism, agrarism). O serie de clivaje au devenit visibile incepand cu anii ’60-’70 cu precadere in lumea industrializata. Unul din rezultate a fost aparitia Verzilor. Cele mai consistente au fost criticile la adresa cresterii economice cu orice pret (capitalismul salbatic), coroborate cu dorinta de a pune in valoare specificul local. Putem adauga insa si o serie de factori ideologici cu valoare simbolica, cum ar fi nevoia de autonomie administrativa din partea zonelor periferice sau conflicte de tipul “David si Goliat” dintre micile organizatii ecologiste si marile corporatii.

Conflictul este vital pentru miscarea ecologista. Presupune o schimbare radicala a procesului de elaborare a politicilor, mai ales din cauza neincrederii comunitatilor in institutiile publice si in structurile tehnice de control. Atat miscarea ecologista cat si politicienii trebuie obligatoriu sa tina seama de exigentele sociale, culturale si economice locale, in caz contrar riscand sa piarda consensul  in randul populatiei. Prin urmare, deciziile unilaterale din partea autoritatilor sunt privite cu neincredere si pot fi considerate nelegitime.

Un aspect extrem de important al conflictului de mediu se refera la procesul de localizare (siting issues), unde exista o puternica opozitie din partea localnicilor. Acest fenomen poarta numele de sindromul Nimby (Not In My Backyard). In general, se afla in conflict interesul general impotriva interesului particular (local). De multe ori insa nu se pune in discutie utilitatea unei constructii, ci mai degraba amplasarea sa intr-o anumita locatie. Un caz relevant este procesul de determinare a celui mai bun amplasament pentru un incinerator de deseuri in regiunea Torino din Italia. Chiar daca nimeni nu contesta ideea in sine, nici o comunitate nu era de acord sa aiba in curtea sa o presupusa sursa de poluare sau de disconfort. In final autoritatile au decis sa lanseze o dezbatere publica sub titlul de Non Rifiutate di Scegliere.

Localnicilor li s-a oferit posibilitatea sa identifice pe baza unei analize pe mai multe criterii cele mai viabile amplasamente. In loc de intrebarea “De ce aici?” s-a optat pentru o abordare de tipul “De ce nu aici?”. In final s-au ales cele mai bune locatii din comunele limitrofe orasului Torino, insa pe parcursul procesului de consultare primaria din Torino si-a schimbat radical pozitia si a decis sa gazduiasca pe teritoriul sau incineratorul respectiv, macarcand astfel trecerea de la o atitudine de genul Nimby la una de genul Pimby (Please in My Backyard).

Din pacate, opozitiile comunitatii locale vizeaza si proiecte in beneficiul mediului, cum ar fi amplasarea parcurilor eoliene in vecinatatea unor arii locuite din cauza unui presupus (si in general nejustificat) disconfort sonor sau chiar vizual. Factorul “perceptie” nu trebuie trecut cu vederea deoarece pentru oamenii obisnuiti, carora le lipsesc cunostintele tehnice, reprezinta principalul resort pentru pozitiile lor vis-a-vis de o problema.

Siting-ul nu reprezinta asadar o problema de ordin tehnic, ci este mai degraba o problema a alegerii in sine. Mai exact, nu este doar un atribut al politicului, ci si al societatii. Priveste insa in principal zonele defavorizate, periferice, dominate de probleme sociale si teritoriale. Pretentiile acestora nu constau in monetizarea daunelor provocate de un anumit proiect, ci in compensarea ambientala si sociala. In definitiv, cum ar putea fi cuantificati financiar factorii incomensurabili sau necunoscuti (riscurile) sau pur si simplu limitarile de ordin etic (valoarea vietii omenesti)?

Alternativa poarta numele de Sustainability approach si prevede o compensatie directa ecologica, fie prin intermediul unor interventii in plus pentru reducerea altor surse de poluare, fie prin satisfacerea unor alte pretentii sociale si de mediu, ca de exemplu calitatea locului reflectata si in valoarea imobiliara. Acest schimb se bazeaza pe urmatorul tip de discurs: “ – Daca va dam voie sa construiti intreprinderea de mase plastice in vecinatatea noastra, ce ne oferiti in schimb? – Locuri de munca, infrastructura moderna si spatii verzi amenajate!”. De retinut  este faptul ca aceasta maniera de rezolvare a conflictului se bazeaza pe implicarea tuturor partilor vizate de proiectul respectiv!

NOUL MANAGEMENT PUBLIC

De ce o noua perspectiva asupra managementului public? Pentru ca modelul traditional este excesiv orientat spre solutiile pietei. Cuprinde o distinctie clara intre entitatea care ordona proiectele (“politicul”), cea care le executa (“tehnicul”) si cea care beneficiaza de servicii. In schimb, tehnicile democratizante se concentreaza aspura unui continuu proces interactiv si participatoriu, care tine cont de dimensiunea “politica” (sociala, culturala) a deciziilor tehnice si vice-versa. Mai mult, se urmareste integrarea unui feedback atat din partea celor care implementeaza proiectul, cat si din partea celor care vor beneficia (sau vor fi afectati) de acesta.

Decizia finala apartine de cele mai multe ori autoritatilor. Problema este ca politicile ce urmeaza algoritmul Decide – Announce – Defend (DAD) se confrunta cu o criza de legitimitate ce poate duce la o adancire a conflictului sau la o eficacitate mai scazuta a politicii in sine. De aceea este nevoie de un proces participativ echitabil care sa includa sectorul de afaceri, comunitatea locala si autoritatile. Daca ar fi sa utilizam o scara a participarii cetatenilor in procesul decizional am avea la polii opusi stadiul de informare (cu promisiunea “Va tinem la curent cu ce decidem”) si cel de empowerment (cu promisiunea ca “Vom pune in practica deciziile voastre”).

Primul model, care presupune un grad foarte scazut de implicare, nu este altceva decat o “impunere”. Urmeaza modelul intermediar al “manipularii”, conform caruia opiniile cetatenilor sunt deliberat conturate prin manipulare, in detrimentul propriilor interese. Exista insa si un al treilea model, si anume acela al “consensului”. Acesta din urma reuseste sa asigure cooptarea cat mai multor indivizi fie prin negociere intre parti, fie prin procesul dialogic deliberativ.   

DEMOCRATIA DELIBERATIVA – ALTERNATIVA IN SOLUTIONAREA CONFLICTELOR?

Idea de sustenabilitate reprezinta un salt dincolo de simpla perspectiva ambientalista. Se axeaza pe interactionarea dintre oameni si mediul inconjurator, dar include mai multe dimensiuni, intre care si guvernarea participativa. Se vrea asadar o abordare cuprinzatoare, sistematica, in care implicarea este esentiala. Un exemplu elocvent: reciclarea! Eficienta sistemului depinde de contributia locuitorilor. Acest lucru este valabil si in alte situatii, cum ar fi: utilizarea resurselor de apa, a produselor ecologice, traficului sau comertului echitabil.

Prin implicarea activa a cetatenilor, se urmareste totodata cedarea macar partiala a propriului interes in favoarea unui “bine comun”. In toate aceste cazuri este evident faptul ca stimulentele pietei si reglementarile statale nu sunt suficiente. Constructia dialogica a “binelui comun” releva forta argumentului in fata simplei negocieri din perspectiva propriului interes. Pe de alta parte, democratia deliberativa recunoaste faptul ca nimeni nu detine monopolul asupra definitiei “binelui comun”, nici macar oamenii de stiinta si cu atat mai putin politicienii.

“A delibera” nu inseamna “a decide”; Presupune un proces dialogic intre indivizi liberi si egali. Acest lucru se traduce prin legitimitate. Trei principii stau la baza ideii de democratie deliberativa. In primul rand, principiul discutiei: “forta non-coercistiva a argumentului mai bun” (Habermas). In al doilea rand, principiul incluziunii: toate punctele de vedere pertinente trebui sa fie luate in considerare. In al treilea rand, principiul publicitatii: discutia trebuie sa fie la un moment dat publica, transparenta, pentru opinia publica.

Prin urmare, democratia deliberativa se adreseaza unor indivizi liberi si egali, capabili sa judece in functie de interese si valori. Scopul este de a tranforma preferintele individuale prin intermediul discutiei rationale, astfel incat sa se acorde o ampla consideratie intereselor celorlalti. Putem astfel desprinde cel putin trei virtuti ale democtatiei deliberative: virtuti civice (cetateni mai activi si mai informati, responsabili, capabili sa aiba opinii mature ce tin cont de “binele comun”), virtuti de guvernare (decizii legitime, stabile si eficace) si virtuti cognitive (decizii mai eficace si mai eficiente, adesea inovative, deoarece incorporeaza diverse cunostinte si pozitii).

FORME STRUCTURATE ALE DEMOCRATIEI DELIBERATIVE

Anii ’70, in concordanta cu inovatiile in cadrul jurisprudentei si al drepturilor omului, aduc si o schimbare de perspectiva asupra retoricii: grupurile eterogene se dovedesc a fi capabile sa ofere solutii mai bune decat cele omogene. Ambele filoane considera diversitatea o resursa pentru a obtine decizii consensuale si legitime. Astfel, se dezvolta o rationalitate extinsa, care refuza sa recunoasca suprematia principiului de gustibus non est disputandum.  Argumentari, nu simple preferinte!

Procesul structurat, ce poate lua mai multe forme in functie de obiectul dezbaterii si scopul sau, are esentialmente menirea de a oferi participantilor un cadru optim pentru a-si sustine punctul de vedere. Discutia in sine releva o serie de informatii, in timp ce respectul reciproc aduce acceptarea opiniilor celorlalti.

In functie de modalitatea aleasa, fiecare participant este incurajat sa comunice sub forma unor analize rationale, dar si prin naratiuni, analogii sau experiente. Fiind vorba de simpli cetateni, fara interese particulare in tema dezbatuta si deci fara preferinte preconstituite, focusul este asupra inclusiunii. Miza nu este ca un grup sa prevaleze asupra celuilalt. Datorita impartialitatii procesului, decizia finala incorporeaza toate punctele de vedere. Procesul poate fi considerat eficace daca este initiat intr-o faza precoce si daca institutiile publice iau in considerare exit-urile.

In ceea ce priveste tehnicile de structurare a proceselor deliberative, exista variatiuni in functie de numarul de participanti, modalitatea de selectionare a acestora (esantion caual/reprezentativ sau cetateni activi/voluntari), durata (ad-hoc sau permanent), etc. In genere, numarul participantilor este limitat (de la o duzina la cateva sute), iar durata procesului variaza intre 1-5 zile. In toate cazurile insa este necesara asistenta din partea unor figuri profesioniste neutre.

In majoritatea cazurilor, participantii definesc chestiunile pe care le vor dezbate. Se cauta idei creative (brainstorming), se valorizeaza spontaneitatea. Participantii beneficiaza de asistenta tehnica din partea unor specialisti si experti, astfel incat sa isi poata forma o opinie informata si sa ia in final o decizie in cunostinta de cauza. Frecvent, exit-ul ia forma unor recomandari, planuri sau visiuni. Finalitatea consta intr-o opinie publica mai informata in baza careia autoritatile fac o anume alegere ce tine de policy.  

Exista o baza empirica destul de vasta, ce cuprinde experiente de pe toate continentele, fie ca este vorba de citizen juries (SUA, Marea Britanie, Germania, Spania, India), delierative polling (Australia, Danimarca), bilant participativ (Brazilia), consensus conference (Danemarca, SUA), sau pur si simplu de Agenda 21 (locala). Am enumerat doar cateva din modalitatile de struturare a proceselor deliberative. Relevant este faptul ca aceastea au o aplicabilitate destul de vasta. De exemplu, consensus conference este are ca obiectiv un acord pe probleme tehnico-stiintifice intre specialisti si in al doilea rand de popularizare a deciziei in randul populatiei. Bilantul participativ, pe de alta parte, urmareste implicarea directa cetatenilor in alocarea partiala a fondurilor publice locale in functiile de prioritatile identificate de acestia.

Experientele de pana acum dovedesc faptul ca de multe ori exit-ul poate fi surprinzator. In cadrul unui citizen jury pe tema dezvoltarii agricole in Andra Pradesh (India, 2001), participantilor (cu precadere din medii defavorizate) li s-au oferit trei scenarii. In urma discutiilor, participantii le-au respins pe toate, cerand in schimb o mai buna gestionare a resurselor de apa. Un alt caz interesant este deliberativ polling, care sondeaza opinia publica inainte si dupa procesul deliberativ, de cele mai multe ori observandu-se o schimbare a procentajelor “pro” si “contra”. Referendumurile nationale ulterioare au infirmat rezultatele, dar acest lucru se datoreaza tocmai lipsei de informare a opiniei publice la momentul votului decisiv. Care ar fi oare rezultatul in cazul unui referendum pe teme controversate precum Rosia Montana?

ASADAR, O NOUA PROVOCARE...

Problema care se pune este tipul de societate in care traim, si anume ceea ce Ulrich Beck denumea “societate a riscului”. Actiunile noastre au mereu consecinte neprevazute. Stiinta si tehnica pot oferi solutii, dar comporta noi riscuri. Este un cerc vicios din care “modernitatea” nu poate scapa...

Ideea de participare civica pe scara larga ramane un ideal, daca nu o utopie. Dealtfel, democratia insasi ar intra in criza daca nu ar exista segmente largi ale societatii care sa manifeste apatie si inactiune. Conditiile sunt cu atat mai dificile in tarile in tranzitie, care nu au reusit inca sa se desprinda de privatiuni. Inglehart era de parere ca post-materialismul atrage cu sine o transformare a preferintelor si a cerintelor indivizilor. Odata satisfacute nevoile de baza, omul simte nevoia de recunoastere a statutului sau ca individ in cadrul unei colectivitati si devine preocupat de valori superioare precum mediul inconjurator sau arta.

Cred insa ca este misiunea noastra, in postura de activisti in domeniul ecologiei, sa mobilizam un segment cat mai larg a societatii. Intr-o lume din ce in ce mai globalizata, insasi ideea de comunitate isi pierde valoarea, si asta cu atat mai usor in tarile cu un trecut socialist. Cu toate acestea, ramane valabil conceptul de “gandeste global, actioneaza local!”. Pe acest principiu se bazeaza democratia deliberativa. Este vorba nu numai de un proces de informare sau de educare; este vorba despre responsabilizare, despre empowerment. Este un scop si un mijloc totodata. In definitiv, we make the path by walking....

Referinte

Lewanski, R., Governare l'ambiente, Bologna, Il Mulino, 1997 (259 pp).

Ambiente Italia, Ambiente Italia 2007. La gestione dei conflitti ambientali (solo pp. 1-195).

Bonanni, M e Penco, M., Preferenze o argomentazioni congelate? Espereinze di democrazia discorsiva, F. Angeli, 2006 (149 pp).

Pellizzoni, L., La deliberazione pubblica, Meltemi, 2005 (solo Introduzione pp. 7-48 e altri capitoli che verranno indicati).

Ravazzi, S., Civicrazia. Quando i cittadini decidono, Aracne, Roma, 2007,