“Cum iti asterni, asa dormi”

De ceva vreme incoace suntem martorii unor fenomene cu totul si cu totul surprinzatoare. Perioade de seceta indelungata urmate de furtuni ce rascolesc intreaga natura si societate. Stiri deloc incurajatoare ne prezinta aceste evenimente ca adevarate catastrofe, unii mai tematori vorbind chiar de un posibil sfarsit al omenirii. Nu trece zi fara sa auzim de o padure care a luat foc, de inundatii puternice, de furtuni violente si multe altele asemenea. Incep sa apara tot felul de organizatii pro-natura, afise, reclame si indemnuri la protejarea naturii. Cu toate acestea insa, oamenii raman la fel de insensibil si nepasatori.

            Veti zice, poate, ca exista multe persoane care incearca sa schimbe ceva, carora chiar le pasa de natura. Nu pot sa neg acest lucru dar pot sa ma intreb: cati dintre cei care promoveaza o politica pro-natura cred in ea? Am ajuns sa cred ca a discuta si a te preocupa de mediul inconjurator e la moda, asa cum e si a ajuta copii orfani sau a te implica in tot felul de actiuni de voluntariat. Nu pot spune ca aceasta moda afecteaza natura, poate ne face putin mai atenti, dar cati dintre noi, in ciuda tuturor amenintarilor dezastruoase pe care le primim in ultima vreme, respecta natura pentru ca o iubesc? Prea putini as zice. Nu rar mi-a fost dat sa vad persoane mature, ce ar putea constitui un model de viata pentru multi tineri, vorbind despre ecologie ca mai apoi sa arunce mizerii pe jos.

            Avem parte de o libertate deplina acum, de cand am intrat in Uniunea Europeana, putem calatori fara multe batai de cap. Multi pleaca sa lucreze in strainatate si cand se intorc in tara vorbesc cu patima si respect despre ce au vazut “ dincolo”, despre cat e de curat dar ei, odata ajunsi in tara, isi reiau vechile obiceiuri de a lasa mizerii pe unde trec, marcandu-si parca teritoriul.

            Poluare, poluare, poluare…oriunde ai privi e imposibil sa nu vezi o forma de poluare. Ne inconjoara, ne invaluie, ne imbolnaveste. In timp devine o lupta a supravietuirii, cei mai puternici scapa iar ceilalti devin apatici, bolnaviciosi, sensibili, stresati. De cele mai multe ori cea mai grava poluare e cea pe care nu o putem vedea cu ochiul liber, nu o simtim decat foarte putin sau nu o simtim deloc iar dupa un timp constatam distrugerile pe care ea le face.

            Toti am auzit de incalzirea globala, de topirea ghetarilor, de problema extinderii deserturilor sau de ameninatarea disparitiei unor specii de animale, plante si nu numai. Cauza? Omenirea. Omenirea ignoranta si egoista ce actioneaza ca o adevarata arma de distrugere in masa…am ajuns sa ne autodistrugem.

            In zilele noastre, omul face orice pentru bani si nimic altceva nu mai conteaza decat sa ai bani si sa urmezi dictonul Carpe diem! Am constatat cu stupoare ca suntem atat de individualisti si egoisti incat am ajuns sa nu ne mai pese, pur si simplu, de cel de langa noi…daca traieste sau moare ne e tot una. In mod straniu..sau poate normal…cei care adopta o astfel de gandire sunt cei tineri. Desi traiesc intr-o societate in care problema poluarii e des intalnita si dezbatuta, unora pare sa nu le pese daca la batranete vor mai putea respire aer sau vor trebui sa-si cumpere doze de oxigen, sau daca nepotii sau copii lor se vor mai putea bucura de frumusetea naturii si de toate resursele pe care ea le ofera, atat de necesare vietii. Banul a devenit mai important decat orice si multi cred ca poate cumpara totul…asta pana cand vor realiza ca une lucruri se pierd iremediabil si nimic nu le poate aduce inapoi.

            Exemple despre modul in care banul domina si supune pana si mediul inconjurator ar fi multe insa as vrea sa abordez un exemplu simplu si accesibil. Eram mica atunci cand am fost pentru prima data in acest parc de care va voi vorbi. Imi amintesc ca prin vis ca imi placea foarte mult datorita aleilor, umbrite de copacii mari, si a leaganelor. Eram in clasa intai la Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon”, liceu aflat vis-à-vis de parc, si atunci cand era cald meregeam cu colegii sa ne dam pe leagane. Am pastrat acest obicei mult timp, de a ne plimba prin parc de cate ori aveam ocazia, era parca izolat  de toata agitatia orasului. Intr-o zi insa cand am mers in parc am constatat cu uimire si tristete ca leaganele disparusera. Toti ne intrebam de ce si unii spuneau ca probabil vor fi montate altele mai noi. Dupa cateva zile, in fata parcului a aparut o pancarda pe care scria ceva de construirea unui hotel. Acest hotel a devenit subiect de discutie urmatoarea saptamana si toti ne intrebam ce se va intampla cu parcul. Rezultatul il putem vedea astazi. Parcul este aproape ascuns de o cladire mare, un hotel. Automat, linistea si frumusetea parcului au avut de suferit desi aleile pastreaza inca magia unui loc ceva mai linistit decat tot ceea ce il inconjoara.

            Toti stim ca plantele si in special copacii sunt extremi de importanti pentru echilibrul ecologic, dar cu toate acestea defrisarile continua. Dealuri si culmi, altadata verzi , cu paduri dese si bogate, au ramas acum goale ca si cum acolo nu crescuse nicodata nimic. Unele zone iti ofera privelisti dezolante, hectare intregi de paduri taiate in urma carora nu au mai ramas decat cioturi de suferinta. Animalele mor din cauza lipsei de hrana si a dimensiunilor din ce in ce mai reduse a habitatului lor, raurile seaca iar omul priveste cu nepasare, continuand-si goana dupa bani.

            Ma gandesc uneori ca daca Pamantul ar putea sa se faca auzit de oameni, daca noi i-am acorda macar putina atentie, am fi surprinsi de cat de mult rau ne facem singuri, in fiecare secunda a vietii noastre.

            Ne miram cand au loc tot felul de fenomene naturale ce ne fac rau, ce distrug tot ce intalnesc in cale. Cati dintre noi s-au gandit vreodata ca poate Pamanul s-a saturat de noi? Sau, cum zice proverbul” cum iti asterni, asa dormi”…

            Suntem constienti cu totii de ceea ce se intampla in jurul nostru, dar toti asteptam ca vecinul din stanga sau din dreapta sa faca primul pas. Asteptam legi care sa schimbe totul intr-o secunda, asteptam sa se ocupe organizatiile de aceasta problema, dar nu asteptam nimic de la noi insine. Schimbarea se afla in puterile fiecaruia dintre noi. O suta de oameni nu pot schimba un oras, un million nu pot schimba o tara si nici 10 milioane nu pot schimba lumea. E nevoie de fiecare dintre noi, toti putem face acel mic efort de a arunca resturile in gunoaie si nu pe jos, de a pastra spatiile verzi curate, de a folosi totul fara egoism.

            Va invit sa priviti natura in fata si sa faceti cunostiinta. Va va deveni prietena si va veti gandi si la ea atunci cand va ganditi la dumneavoastra.

Va doresc aer curat!