ISPITA

Este primăvară, soare şi merii sunt albi de floare.

Dinspre livezi te îmbie un parfum ce se transformă

în suc dulce-acrişor avâd aromă de măr..

Peste vară, merişoare mai întâi verzi la culoare

se transformă într-o noapte în merele acum coapte...

Mărul galben îl îmbie sub a arşiţei văpaie,

setea-i pârjoleşte trupul  şi Adam doarme pe-o claie.

Se trezeşte şi zăreşte mărul auriu din pom

şi fără sa stea pe gânduri îl înhaţă, măi ce om ...

Mărul îi rămâne-n gât deşi Adam tot înghite

o sa vadă lumea-ntreagă ce-ai făcut pe negândite.

Într-o altă poieniţă, Eva cade în ispită 

şi culege două mere, dar precaută, chitită,

le ascunde sub cămaşă sa nu fie oropsită...

Merele sunt parfumate, acrişoare, mari şi roşii –

că se văd de la distanţă  şi îmbie pofticioşii. 

Adam o vede pe Eva - jos în vale, la izvoare,

şi-l cuprinde marea sete văzându-i merele-n zare.

De sub tufe lunecând, într-un Măr-Domnesc se suie

şarpele chitit să-i facă - fructul oprit să-l  începă.

Se preface că nu ştie şi să-ncerce îi îmbie

cu un mare Măr-Domnesc pe cei doi ce nu-ndrăznesc.

Pentru mărul roşu, mare, calcă porunca-n picioare...

Mai târziu, pe luna plină,  Eva si Adam suspină,

dar suspină de plăcere – a-nceput luna de miere

chiar acolo jos pe-o claie, în grădina lui tataie...

Autor: Mariana Cârdei